Regulament promotie |
|
Campania publicitară MasterCard „Maestro Noul Cash" (denumită în cele ce urmează “Campania”) este organizată în numele MasterCard România de către agenţia de publicitateS.C. BV McCann Erickson S.R.L., cu sediul în Bucureşti, Str. Nicolae G. Caramfil nr. 61C, sector 1, având Cod Unic de înregistrare 8084031, atribut fiscal RO, având număr de Operator de date cu caracter personal 1483, reprezentată de Dl. Bogdan Enoiu, în calitate de Director General (denumită în continuare „Organizator”), cu sprijinul agentiei de marketing S.C. MEDIAPOST HITMAIL S.A., cu sediul in str. Pictor Iosif Iser Nr. 19, sector 1, avand nr. de Operator de date cu caracter personal 298, reprezentata de Dl. Marian Seitan, in calitate de Director General. Participanţii la Campanie sunt obligaţi să respecte termenii şi condiţiile Regulamentului Oficial al Campaniei (denumit în continuare “Regulament Oficial”). Regulamentul Oficial este întocmit şi va fi făcut public conform legislaţiei aplicabile din România. Regulamentul Oficial al Campaniei va fi publicat şi pe site-ul www.mastercard.com/ro. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul Regulament Oficial, urmând ca astfel de modificări să intre în vigoare numai după publicarea unui anunţ prealabil de prezentare a acestor modificări pe site-ul www.mastercard.com/ro. Prin participarea la această Campanie, participanţii sunt de acord să respecte şi să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor şi condiţiilor prezentului Regulament Oficial şi ale legislaţiei aplicabile. SECŢIUNEA 2. ZONA DE DESFĂŞURARE A CAMPANIEI
Campania este organizată pentru persoanele fizice cu cetăţenie română si varsta minim 18 ani impliniti pana la data promotiei, deţinători de carduri de debit/credit Maestro sau MasterCard, care fac cumpărături în una din cele 33 de locatii din cadrul lanturilor de magazine Auchan, Carrefour, Cora si Real din România si plătesc folosind cardul de debit/credit Maestro sau MasterCard. Pentru obţinerea de informaţii suplimentare se poate accesa www.mastercard.com/ro. SECŢIUNEA 3. DURATA CAMPANIEI
Campania va fi lansată la data de 5.10.2009 şi se va desfăşura până la data de 08.11.2009. SECŢIUNEA 4. MECANISMUL CAMPANIEI
Persoanele fizice, deţinătoare de carduri de debit/credit Maestro sau MasterCard, care fac cumpărături în orice hypermarket din lanturile de magazine enumerate la sectiunea 2 şi plătesc folosind cardul de debit/credit Maestro sau MasterCard vor primi, impreuna cu chitanta, un card de carton de la casiera, in cadrul magazinelor Cora, sau, in cazul cumparatorilor din celelalte magazine, acestia vor ridica cardul de la standul promotiei in baza chitantei care atesta plata cu cardul,. In cazul magazinelor Cora Consumatorii merg cu acest card la standul de promotie unde il trec printr-un aparat care seamana cu un POS si activeaza un soft pe un laptop ce se va regasi la stand. Acest soft va indica daca respectivul participant a castigat sau nu, prin afisarea unui mesaj cu premiul castigat sau prin afisarea unui mesaj necastigator. Se vor acorda doua categorii de premii: prima categorie este compusa din premii mici, , iar a doua categorie cuprinde premiile mari, care se vor acorda cate unul in fiecare locatie, in fiecare saptamana a promotiei, fiecare premiu constand in cate 1000 ron. Premiile mici se acorda pe loc, in magazine, iar premiile mari se acorda in maxim 30 de zile lucratoare, direct pe cardul castigatorului. SECŢIUNEA 5. DESCRIEREA PREMIILOR
În cadrul promoţiei se vor acorda următoarele premii: Premii mici:
7947 bucati CD Holder: in valoare unitara de de 8.15RON + TVA 7773 bucati CANA: in valoare unitara de 7.60RON + TVA 2520 bucati JUCARIE: in valoare unitara 9.70RON + TVA Premii mari:
132 premii in valoare de 1000 ron (cate unul pentru fiecare locatie, in fiecare saptamana de promotie)
Valoarea totala bruta a premiilor oferite in aceasta promotie este de 318.518,34 RON. Tragerea la sorti pentru premiile zilnice: Acordarea premiilor zilnice precum si a premiului mare se va face dupa urmatorul mecanism: Exemplu: Daca in intervalul 10:00 – 10:05 se extrage nr de ordine 3, al treilea consumator valid care activeaza softul dupa ora 10:00 se declara castigator, participantul primind mesaj castigator. Daca din motive independete de organizator, intr-un interval de 5 minute nu exista participanti validati , premiul din acel interval se va acorda astfel: ex. In intervalul 10:10- 10:15, s-a extras nr de ordine 5. Daca in intervalul 10:10-10:15 nu au fost inscrieri valide, se va acorda celui de-al cincilea participant validat primit dupa ora 10:10, indiferent de intervalul orar primit. In cazul in care nu se vor acorda premiile zilnice aferente fiecarei locatii, acestea se vor reporta pentru a doua zi. Tragerea la sorti va avea loc la sediul companiei, Mediapost Hit Mail, in prezenta reprezentantilor companiilor implicate, si a un notar care va atesta corectitudinea realizarii extragerii. SECŢIUNEA 6. ACORDAREA PREMIILOR
Premiile mici se vor acorda de către promoter în momentul prezentării chitanţei la standul Maestro din fiecare locatie participanta la promotie. a.Card de debit/credit valid Maestro/MasterCard
b. Chitanta pos care atesta efectuarea tranzactiei in hypermarket in ziua inscrierii, cu cardul prezentat c. Chitanta de cumparaturi din magazin In caz de castig, participantul trebuiesa prezinte un act prin care sa dovedeasca ca este posesorul cardului Mesaje castigatoare/necastigatoare:
Mesaj necastigator:
Plateste in continuare cu cardul Maestro si ai mai multe sanse de castig. Mesaj pentru castigatorii premiilor constand in CD Holdere:: “..Felicitari ai castigat (apare imaginea premiului castigat, un CD Holder).” Mesaj pentru castigatorii premiilor constand in Cani:: “Felicitari ai castigat (apare imaginea premiului castigat, o Cana)” Mesaj pentru castigatorii premiilor constand in Jucarii:: “Felicitari ai castigat (apare imaginea premiului castigat, o jucarie)” Mesaj pentru castigatorii premiilor constand in 1000 ron:: “Felicitari ai castigat (apare imaginea premiului castigat, 1000 ron)”” Lista câştigătorilor va fi afişata pe site-ul www.mastercard.com/ro in termen de 15 zile lucratoare de la data incheierii promotiei SECŢIUNEA 7. DREPTUL DE PARTICIPARE
Campania publicitară este deschisă tuturor persoanelor fizice (cu vârsta de minim 18 ani), având domiciliul/reşedinţa în România, deţinători (titulari) de carduri de debit/credit Maestro/MaesterCard, cu excepţia angajaţilor MasterCard Europe sprl, ai BV McCann-Erickson S.R.L si a celorlalte agentii implicate in implementarea acestei campanii precum şi a rudelor de gradul I (copii şi părinţi) şi soţului/soţiei celor menţionaţi mai sus. SECŢIUNEA 8. PROTECŢIA DATELOR PERSONALE
Organizatorul, deţinând număr de Operator de date cu caracter personal 1483, se obligă de asemenea să respecte prevederile Legii nr. 677/2001 privind protecţia datelor personale. Ca atare, Organizatorul se angajează să păstreze confidenţialitatea datelor personale ale participanţilor/câştigătorilor la prezenta Campanie şi să le utilizeze conform prezentului Regulament Oficial şi legislaţiei în vigoare. SECŢIUNEA 9. TAXE ŞI IMPOZITE
Organizatorul Campaniei nu este răspunzător de plata taxelor, impozitelor sau a altor obligaţii financiare legate de premiile oferite, cu excepţia impozitului cu reţinere la sursă, aplicabil veniturilor individuale provenite din campanii promoţionale, impozit pe care Organizatorul Campaniei este obligat să îl calculeze, să îl reţină şi să îl transfere la bugetul de stat conform prevederilor Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, mai puţin pentru acele premii cu valoare derizorie. SECŢIUNEA 10. ÎNCETAREA CAMPANIEI
Prezenta Campanie va începe la data de 5 octombrie 2009 şi va putea înceta înainte de 8 noiembrie 2009 numai în cazul producerii unui eveniment de forţă majoră - de natură a face imposibilă derularea Campaniei sau dacă organizatorul promoţiei decide acest fapt, comunicând public încetarea promoţiei. SECŢIUNEA 11. LITIGII
Eventualele litigii apărute între Organizator şi participanţii la prezenta Campanie se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti române competente. SECŢIUNEA 12. RĂSPUNDEREA ORGANIZATORULUI
Organizatorul nu îşi va asuma nici o răspundere şi nu va fi parte în litigiile referitoare la pretenţii asupra dreptului de proprietate asupra tranzacţiilor efectuate cu cardurile de debit/credit Maestro/MasterCard. Toate litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra tranzacţiilor efectuate cu cardurile de debit/credit Maestro/MasterCard nu vor influenţa principiul conform căruia Organizatorul Campaniei va acorda premiul persoanei validate în conformitate cu prevederile prezentului Regulament Oficial. |
|
