Aici puteţi găsi răspunsurile la cele mai frecvente întrebări despre plata online a taxelor şi impozitelor.
1. Cum aflu când se înrolează în sistem autoritatea locală de care aparţin?
Înrolarea instituţiilor în cadrul Sistemului Naţional Electronic de plată online a taxelor şi impozitelor se realizează după un programul stabilit prin Hotărârea de Guvern 1235/2010, în funcţie de numărul de locuitori ai localităţii respective. În funcţie de aceste considerente, calendarul va fi următorul:
- etapa 1: înregistrarea municipiilor reşedinţă de judeţ şi a municipiilor/oraşelor cu populaţie mai mare de 150.000 de locuitori, în termen de 7 luni de la intrarea în vigoare a hotărârii (adică până pe 14 iulie);
- etapa 2: înregistrarea municipiilor şi oraşelor cu populaţie de până la 150.000 de locuitori inclusiv, în termen de 5 luni de la finalizarea primei etape, dar nu mai târziu de un an de la data intrării în vigoare a hotărârii;
- etapa 3: înregistrarea comunelor şi a instituţiilor publice care nu au fost vizate de primele două etape, în termen de 6 luni de la încheierea etapei 2, dar nu mai târziu de 18 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii.
2. Unde pot vedea lista tuturor instituţiilor înrolate până în momentul de faţă?
Lista tuturor primăriilor şi instituţiilor înrolate este disponibilă urmând link-ul „Informaţii pentru cetăţeni” de pe pagina de start a site-ului www.ghiseul.ro.
3. Ce se întâmplă dacă uit parola cu care mă autentific în sistem?
În acest caz accesaţi fereastra de autentificare afişată pe site (acolo unde vă sunt cerute userul şi parola) şi apăsaţi butonul Regenerare parolă.
4. Dacă nu am cardul înrolat în MasterCard SecureCode pot plăti taxele şi impozitele pe www.ghiseul.ro?
Da, plata taxelor şi impozitelor pe www.ghiseul.ro se poate derula indiferent dacă v-aţi înrolat sau nu cardul în sistemul MasterCard SecureCode. Totuşi, este recomandat să aveţi cardul înrolat în sistemul MasterCard SecureCode, pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a tranzacţiilor.
5. Pot plăti în mai multe tranşe taxele şi impozitele pe www.ghiseul.ro?
Sistemul Naţional Electronic de plată online a taxelor şi impozitelor (SNEP) vă oferă posibilitatea să decideţi dumneavoastră care este cea mai avantajoasă metodă de a achita debitele către stat – plata integrală sau în mai multe tranşe.
6. Cum pot schimba datele de autentificare în sistem dacă au fost expuse către persoane neautorizate?
În cazul în care credenţialele dumneavoastră au fost expuse către persoane neautorizate, aveţi dreptul să solicitaţi schimbarea lor, completând o cerere adresată instituţiei publice de care aparţineţi. Conform legislaţiei, operatorul generează elemente noi de identificare şi autentificare în termen de două zile de la data cererii.
7. Ce se întâmplă dacă am făcut plată fără autentificare către o altă instituţie decât cea de care aparţin?
În acest caz va trebui să contactaţi operatorul SNEP (datele de contact se găsesc pe pagina de start a www.ghiseul.ro urmând link-ul „Contact”) pentru a demara procedura de stornare a operaţiunii eronate.
8. Mi se solicită vreun comision la plata taxelor şi impozitelor pe www.ghiseul.ro?
Conform Hotărârii de Guvern 1235/2010, instituţiile publice au dreptul să perceapă comision plătitorilor, comision care nu poate depăşi 2% din suma plătită. După ce selectaţi instituţia publică pentru care doriţi să efectuaţi plata sistemul vă va informa dacă trebuie să suportaţi vreun comision sau nu. Până la momentul scrierii acestui text nici o instituţie publică înrolată în SNEP nu percepea comisioane plătitorilor.
9. Pot plăti taxele şi impozitele unor rude care nu au card bancar?
Da, puteţi plăti taxele şi impozitele rudelor în cadrul secţiunii Plăţi fără autentificare, urmândMecanismul de plată a taxelor şi impozitelor prezentat pe www.ghiseul.ro. Completaţi CNP-ul sau CUI-ul persoanei pentru care se achită obligaţia şi urmaţi procedeul specificat. Veţi putea efectua plata cu cardul dvs. Maestro sau MasterCard.
10. Dacă temporar am domiciliul în străinătate, pot achita impozitele şi taxele pentru proprietăţile din România, prin intermediul www.ghiseul.ro?
Dacă sunteţi în străinătate şi doriţi să vă plătiţi taxele şi impozitele pentru imobilele, maşinile, sau terenurile pe care le aveţi în România, o puteţi face foarte simplu accesând www.ghiseul.ro. În plus, plata se poate realiza şi prin intermediul cardurilor emise de bănci din străinătate.