|
|
|||||
![]() Recomandări pentru călătorii
Franţa, Anglia, exotica Thailanda, chiar şi enigmatica Japonie pot constitui destinaţii de vis pentru dumneavoastră. Cum este cel mai bine să plătiţi? Care sunt cele mai bune oferte? Care este perioada reducerilor? Care sunt cele mai interesante locuri de vizitat? De unde puteţi cumpăra cele mai sofisticate suveniruri? Toate aceste întrebări şi nu numai îşi găsesc răspunsurile aici. Puteţi descoperi mici trucuri care să vă ajute să economisiţi banii, dar în acelaşi timp să petreceţi o vacanţă de neuitat.
Atena – oraşul venerat de zei
Atena – oraşul venerat de zeiAtena, locul unde au trăit cei mai mari înţelepţi din timpurile străvechi, este destinaţia potrivită pentru a petrece câteva zile printre legendele şi miturile elene. Galeriile de artă, diversitatea muzeelor, numeroasele centre de expoziţii, dar şi vestigiile templelor Parthenon, Erechteion şi Nike spun povestea unui oraş cu adevărat venerat de zei. Dacă ajungeţi în Atena, trebuie să ştiţi că, în centru, în afară de trei intersecţii mici, este interzisă circulaţia cu maşina, pentru a nu periclita structura clădirilor. Puteţi călători însă cu metroul sau tramvaiul, biletele fiind foarte ieftine. În Atena, puteţi asista la spectacole şi reprezentaţii clasice şi moderne, pe ritmuri de muzică barocă sau jazz, aici existând un număr de 140 de scene de teatru. Dacă doriţi să admiraţi monumentele de pe Acropole, trebuie să ştiţi că este indicat să le vizitaţi fie dimineaţa devreme, fie seara, din cauza temperaturilor foarte ridicate din timpul zilei, care constituie obstacole greu de trecut pentru oricine. Iubitorii de shopping pot alege să se aventureze pe străzile Ermou, Aiolou, Solonou, Academias sau Panepistimiou, unde oferta este foarte diversificată, de la bazaruri cu produse unicat la preţuri rezonabile, la boutique-uri cu bijuterii extravagante din aur şi argint. Nu uitaţi că în Atena, toate magazinele se deschid la ora 10:00. Dacă sunteţi pasionat de artă, atunci trebuie să faceţi un popas în cartierul Kolonaki, unde puteţi vizita Muzeul Războiului, Muzeul Benaki, Muzeul Artei Cicladice şi Galeriile Naţionale Greceşti. În Atena foarte multe magazine, restaurante, cinematografe în aer liber, teatre, cafenele, taverne sau librării acceptă plata cu cardul de debit sau credit. Pentru ca vacanţa dumneavoastră să fie completă trebuie să gustaţi din mâncarea tradiţională grecească. Indiferent că este vorba de unul dintre cele mai luxoase restaurante sau de o tavernă de la ieşirea din oraş, localnicii pur şi simplu adoră să gătească. Aşa că, încercaţi şi dumneavoastră o porţie de preparate din peşte sau salate tradiţionale greceşti. În unele taverne, puteţi primi desertul gratis. De regulă, la restaurantele din Grecia se include în nota de plată un bacşiş de 15%. Escapada în Atena se poate încheia pe malul mării, la sud de oraş. Ajungeţi foarte repede cu autobuzul sau tramvaiul. În plus, vă puteţi programa o plimbare până la Epidauros, unde se găseşte cel mai vechi teatru din lume sau puteţi admira insulele superbe din Golful Saraonic: Aegina, Poros sau Hidra. Cu siguranţă vă veţi lua doza necesară de relaxare! |
|||||
| |