Sugestii de economisire

Bugetul personal

Dacă învăţaţi să aveţi un control mai bun asupra banilor pe care îi încasaţi şi îi cheltuiţi lunar, urmând câţiva paşi de bază, veţi reuşi să vă atingeţi obiectivele foarte uşor; cel mai important este să aveţi un plan şi un buget.

Bugetul reprezintă radiografia situaţiei dvs. financiare, şi vă permite să păstraţi controlul asupra banilor dvs. şi să identificaţi cu precizie pe ce anume îi cheltuiţi. O imagine clară asupra acestor lucruri vă dă posibilitatea să stabiliţi priorităţile şi să faceţi ajustările necesare.

Atunci când întocmiţi un buget, planificaţi de fapt modul şi paşii pe care trebuie să îi parcurgeţi pentru a obţine lucrurile pe care vi le doriţi, şi ca atare un buget vă permite să faceţi achiziţii şi să vă cheltuiţi banii în mod inteligent. Bugetul trebuie să fie realist, şi trebuie să reduceţi acele cheltuieli care vă depăşesc veniturile. Este foarte important să reţineţi că este nevoie să acoperiţi aceste cheltuieli din câştigurile dvs., şi nu cu ajutorul unui credit.
Informaţii financiare de bază
Inapoi

Informaţii financiare de bază

Dacă aveţi nevoie de ajutor pentru a vă înţelege situaţia financiară, vă recomandăm să urmaţi paşii de mai jos:
1. Definiţi-vă cheltuielile. Folosiţi un caiet sau un alt document pentru a vă nota în fiecare lună veniturile şi cheltuielile, atât pe cele fixe, cât şi pe cele variabile.
2. Controlaţi-vă cheltuielile. Stabiliţi care sunt cheltuielile indispensabile pentru dvs. şi care nu şi, începând din acest moment, fixaţi o perioadă în care veţi renunţa la unele dintre ele; puteţi hotărî, de exemplu, să nu mai ieşiţi o vreme la cinema, să nu mai luaţi masa în oraş sau să nu mai cumpăraţi obiecte scumpe.
3. Cunoaşteţi-vă situaţia financiară. După ce aţi identificat veniturile şi cheltuielile, puteţi stabili care este situaţia actuală şi care sunt cheltuielile pe care trebuie să le eliminaţi sau să le reduceţi pentru a vă atinge obiectivele urmărite.

Niciodată nu este prea târziu să începeţi să vă planificaţi viitorul. Poate că vi se pare imposibil să economisiţi la plăţile cotidiene – cum sunt cele cu locuinţa, alimentele, transportul, lumina, telefonul şi alte servicii de acest fel; începeţi totuşi să fiţi mai atent cu banii dvs., pentru a vă asigura viitorul financiar.

Crearea unui buget vă va ajuta să identificaţi şi să controlaţi veniturile şi cheltuielile lunare.

Urmând paşii de bază pentru întocmirea unui buget, veţi putea planifica modul cel mai potrivit pentru a începe să economisiţi şi, astfel, veţi face faţă cheltuielilor viitoare, precum educaţia copiilor dvs., vacanţele pe care vi le doriţi sau perioada de pensionare. Realizarea unui buget cere efort, dar numai în acest fel puteţi înţelege modul în care vă cheltuiţi banii. Acesta este primul pas pentru a vă controla situaţia financiară.

Primul pas în crearea unui buget
În contextul economic actual, este mai important ca niciodată să vă cunoaşteţi şi să înţelegeţi situaţia financiară. Dacă vă administraţi corect banii puteţi:
- Să monitorizaţi şi să administraţi cheltuielile
- Să economisiţi pentru cumpărarea unei case sau a unui automobil
- Să aveţi bani pentru a face faţă urgenţelor
- Să vă pregătiţi pentru perioada pensiei
- Să plătiţi şcoala pentru copiii dvs.