Cardul contactless sau cum să nu îţi uiţi niciodată banii acasă
Inapoi

Cardul contactless sau cum să nu îţi uiţi niciodată banii acasă

Instrumentele de plată contactless permit utilizatorilor realizarea rapidă a plăţilor de mică valoare, fără a mai fi necesare tastarea codului PIN sau semnarea chitanţei. Folosind cardul-breloc ataşat cheilor, stickerul lipit pe telefon sau un mic cip încorporat chiar în telefonul mobil, plata presei de dimineaţă sau a mesei de prânz va dura mai mult de câteva zeci de secunde doar dacă sunteţi o fire foarte sociabilă şi mai întârziaţi un pic la casa de marcat pentru a schimba două-trei vorbe cu vânzătorul.

Fervent utilizator al cardului atunci când mergeţi la supermarket pentru a vă face cumpărăturile de zi cu zi (şi bine faceţi, pentru că în acest fel scăpaţi de stresul de a opri mereu la bancomat pentru a scoate numerar şi de întârzierile de la casă pentru a număra banii şi a primi restul), aveţi totuşi mici ezitări să vă supuneţi oprobriului public achitând cumpărăturile de valoare mai mică cu cardul. Când rândul de la casa de marcat se întinde pe câţiva zeci de metri, iar ţâncul doamnei din spate vă îmbrânceşte încontinuu, pare ceva mai simplu să plătiţi sucul, pâinea şi cele două fructe din coş cu numerar. şi poate e mai bine să ne oprim aici cu scenariul - înainte de punctul în care constataţi că aveţi în portofel doar o hârtie de 200 de lei, vânzătoarea nu are restul potrivit, şi nici vorbă nu poate fi să mai căutaţi prin buzunare cei 10 lei necesari, pentru că micuţul s-a instalat deja, fericit, în braţele dvs.

În astfel de situaţii, dar şi în orice alt moment în care aveţi de achitat cumpărături de mică valoare (cum ar fi, de exemplu, o pizza, ziarul de dimineaţă, un suc sau cartela de la metrou) tehnologia de plată contactless oferă, în esenţă, două mari avantaje: rapiditate şi simplitate. Din punct de vedere tehnic, instrumentele de plată contactless încorporează un cip care comunică cu dispozitivul acceptator al plăţii prin unde radio. Ca urmare, atunci când plătiţi folosind această tehnologie, nu mai e necesar să înmânaţi cardul vânzătorului, ci doar să îl apropiaţi suficient de mult de cititorul instalat la casa de marcat, şi tranzacţia va fi efectuată.

În plus, pe lângă tradiţionalele carduri, aceste instrumente de plată pot fi oferite şi sub diverse alte forme: brelocuri, ce pot fi ataşate cheilor de la casă sau de la maşină, stickere (ce pot fi lipite pe telefon, player mp3, portofel sau pe orice alt obiect purtat zilnic), ceasuri de mână sau sunt încorporate chiar în telefonul mobil. Astfel, pentru a le utiliza, nu mai e necesar să căutaţi portofelul în geantă sau prin buzunare, să identificaţi cardul bancar în mulţimea de "plastice" de fidelitate de la farmacie, supermarket sau magazinul de îmbrăcăminte, ci doar să utilizaţi pentru plată obiectul care vă e, mereu, cel mai la îndemână.

Nu vă dezlipiţi niciodată de telefonul mobil? Foarte bine - în acest caz, lipiţi de el stickerul primit de la bancă iar când intraţi la metrou, apropiaţi-l doar de POS şi, gata, aţi plătit cartela de acces. Dacă, în schimb, folosiţi permanent automobilul şi niciodată nu vă lipseşte din buzunar cheia de la maşină, puteţi ataşa de ea un breloc ce încorporează tehnologia contactless.

Trebuie să ştiţi, în plus, că pentru tranzacţiile de mică valoare nu vi se va mai solicita să introduceţi codul PIN sau semnarea chitanţei (chitanţa însăşi devenind opţională), pentru autorizarea plăţii. în România valoarea maximă a tranzacţiilor care se pot efectua în aceste condiţii (fără solicitarea PIN şi a semnăturii) a fost stabilită la 100 RON. Pentru plăţile ce depăşesc plafonul stabilit puteţi (în funcţie de decizia instituţiei emitente) utiliza în continuare cardul contactless, însă comerciantul vă va solicita introducerea codului PIN sau să semnaţi chitanţa. în mod practic, "în spatele" unui asemenea card inovator stă, ca în cazul oricărui instrument de plată cu acces la distanţă, un cont curent, un cont de credit sau un card prepaid, din care se retrag banii necesari atunci când realizaţi o tranzacţie.

Ce se întâmplă, însă, dacă treceţi cu cardul dvs. contactless printr-un magazin echipat cu echipamente care permit plata fără contact? Nu vă îngrijoraţi - nu vă supuneţi în niciun fel riscului de a plăti produse pe care nu vi le doriţi sau de a vi se frauda cardul. Pentru a se realiza o tranzacţie, este nevoie să poziţionaţi instrumentul de plată la o distanţă foarte mică - de câţiva centimetri - de POS.

În România există deja asemenea instrumente de plată, numărul băncilor care le oferă fiind în creştere. Reţeaua de comercianţi acceptatori este, de asemenea, în plină dezvoltare şi include deja restaurante, farmacii, magazine de distribuţie a presei, florării şi două staţii importante de metrou. în viitorul apropiat este aşteptat ca aceste programe să se extindă către un număr tot mai important de comercianţi la care se efectuază plăţi de valori reduse - precum benzinării, supermarketuri, cinematografe, stadioane, mijloace de transport în comun etc.

De altfel, la nivel internaţional, majoritatea posesorilor de carduri PayPass (tehnologia care stă la baza plăţilor contactless, lansată de MasterCard în 2002) care şi-au diversificat plăţile cu cardul odată ce au beneficiat de un card contactless, au făcut-o în principal la magazinele de alimente, la farmacii sau restaurante cu servire rapidă, potrivit unui studiu realizat în 2008 de MasterCard. La nivel internaţional funcţionau, la sfârşitul anului trecut, peste 70 de milioane de carduri şi dispozitive de plată care încorporează tehnologia PayPass, şi aproximativ 200.000 de comercianţi acceptatori, potrivit datelor MasterCard.

Ioana Ursu
Consilier EduCard Ioana Ursu
Pasionată de tematica financiar bancară, am lucrat mai bine de nouă ani în presa economică, la reviste precum Tribuna Economică, eFinance, eWeek, Business Week şi Business Magazin. În urmă cu puţină vreme am decis că a venit momentul să îmi încerc puterile într-o activitate independentă dar, cum prima dragoste nu moare niciodată, nu m-am îndepărtat nici acum prea mult de zona financiară şi nici de cea de jurnalism. Proiectul Educard e, pentru mine, o provocare minunată în care cele două laturi se îmbină perfect şi îmi oferă, în plus, flexibilitatea unui proiect online interactiv. Va astept, asadar, in fiecare saptamana cu articole si interviuri, pe care sper sa le gasiti utile si interesante.
RSS