|
|
|||||
Economisirea, dincolo de depozitul bancar
Economisirea, dincolo de depozitul bancarOdată ce aţi constituit un minim fond de economii, este momentul să vă gândiţi să includeţi în "portofoliul" dvs. şi plasamente mai sofisticate, cu ajutorul cărora vă puneţi banii "la lucru" pentru atingerea unor obiective bine definite şi, în general, mai îndepărtate. Dacă ar fi să ierarhizaţi următoarele obiective în ordinea în care doriţi să le atingeţi, cum le-aţi ordona? Aţi vrea, mai întâi:
- să acumulaţi avansul necesar la un credit pentru o (nouă) casă sau pentru a realiza lucrările de renovare care aşteapă deja, de câţiva ani buni;
În mod evident, puteţi completa lista de mai sus cu orice alt obiectiv important pentru dvs. Prin acest exerciţiu am vrut doar să evidenţiem una dintre regulile (nescrise) ale economisirii: e mai uşor să puneţi bani deoparte dacă aveţi obiective clare; atunci când ştiţi pentru ce doriţi să strângeţi bani, ce sumă vă este necesară şi stabiliţi un orizont în care să îi acumulaţi, veţi fi mai motivat să respectaţi planul şi mai puţin tentat să renunţaţi pe parcurs. În funcţie de obiectivele urmărite, de resursele şi de profilul dvs., alegeţi apoi instrumentele financiare potrivite pentru a vă duce planul la îndeplinire. Aşa cum spuneam şi în articolul precedent, există o diversitate de produse financiare pe care le puteţi utiliza; atenţie însă, orizontul de timp pentru care sunt recomandate, gradul de risc şi costurile diferă mult de la un produs la altul. Nu confundaţi, în plus, instrumentele de economisire (depozitele, de exemplu) cu cele pentru investiţii – pentru că garanţiile de care beneficiază şi modul lor de funcţionare şi riscurile aferente pot fi total diferite. Înainte de a cumpăra orice produs financiar, este imperios necesar să vă informaţi temeinic şi să citiţi în detaliu materialele de prezentare, prospectele (dacă este cazul) şi contractele, fiind recomandabil sa solicitaţi sprijinul specialiştilor. Nu în ultimul rând, aveţi în vedere un alt principiu esenţial pentru investiţii – diversificaţi-vă portofoliul; puteţi include, în funcţie de recomandările primite de la specialişti, atât plasamente pe termen scurt, cât şi pe termen lung, investiţii cu grad de risc scăzut, mediu şi ridicat, plasamente în lei, dar şi în alte monede etc. Când faceţi această selecţie, ţineţi cont de situaţia dvs. personală (sunteţi la început de drum, aveţi o familie, sunteţi sau veţi fi în curând părinte etc.) şi de obiectivul pentru care doriţi să acumulaţi fonduri. Aţi vrea, de exemplu, să strângeţi bani pentru avansul la un credit ipotecar sau pentru a vă (re)amenaja locuinţa? Puteţi, în acest caz, să vă îndreptaţi atenţia (şi) către un contract de economisire-creditare pentru domeniul locativ. Pe scurt – dat fiind că vom reveni curând asupra acestui subiect – e bine să ştiţi că, la acest tip de contract, există o perioadă minimă de economisire, după care puteţi accesa un credit în lei, cu o rată a dobânzii fixă şi semnificativ mai redusă decât la alte credite similare. Dacă, în schimb, vă propuneţi să acumulaţi treptat bani pentru momentul în care vă veţi retrage la pensie sau pentru a-i asigura copilului dvs. un ajutor financiar peste ani, când va merge la facultate (sau un alt obiectiv cu termen de realizare mai îndelungat), puteţi opta (şi) pentru investiţii într-un fond mutual sau o asigurare de viaţă. Aţi auzit deja, de la prieteni sau din presă de randamentele interesante obţinute anul trecut de fondurile deschise de investiţii, însă nu prea ştiţi cum să procedaţi pentru a deveni şi dvs. investitor? Ca principiu, fondurile nu presupun investiţii iniţiale ridicate şi vă permit să acumulaţi treptat, pe măsură ce aveţi resurse disponibile. În funcţie de gradul de risc pe care vi-l asumaţi (care trebuie să ţină cont şi de orizontul investiţional ales), puteţi opta pentru fonduri monetare (cu gradul cel mai mic de risc, dar şi cu randamentele cele mai scăzute), fonduri mixte (cu grad moderat de risc) sau fonduri de acţiuni (cele mai riscante, dar la care şi câştigurile pot fi pe măsură). Când vă îndreptaţi atenţia către acest tip de plasamente, interesaţi-vă cu privire la: rentabilitatea fondului (dar să aveţi în vedere că performanţa trecută nu este o garanţie a celei viitoare), costuri (costuri suportate de fond, comisioane percepute), strategia de investiţii, modul de răscumpărare a unităţilor şi eventualele penalităţi şi, mai ales, citiţi cu atenţie prospectul de emisiune înainte de a investi, precum şi materialele informative puse la dispoziţie de respectivul fond de investiţii. În final, trebuie să mai ştiţi că, spre deosebire de depozite, câştigurile din transferul titlurilor de participare la fonduri deschise de investiţii (fonduri mutuale) sunt impozabile prin reţinere la sursă cu 1%, iar pentru cazul în care perioada deţinerii nu a depăşit 365 zile, câştigurile se taxează cu 16%, plata diferenţei de impozit fiind în sarcina investitorului. În plus, investiţiile în fondurile deschise de investiţii nu beneficiază de garanţia Fondului de Compensare al Investitorilor, aşa cum se întâmplă cu depozitele bancare care sunt de principiu garantate de Fondul de Garantare al Depozitelor din sistemul bancar. Ca alternativă, aceia dintre dvs. care vor să se "aventureze" (şi) mai mult – şi dispun de lichidităţile şi cunoştinţele necesare – pot opta pentru investiţii directe pe piaţa de capital [Pentru o documentare mai aprofundată, puteţi accesa şi site-ul autorităţii de reglementare si supraveghere]. Ce faceţi însă dacă doriţi ca, pe lângă banii acumulaţi treptat, să le asiguraţi celor dragi şi un "fond de urgenţă" pentru situaţia în care dvs. vi se întâmplă ceva neprevăzut? Cu atât mai mult în situaţia în care familia dvs. depinde financiar de dvs., asigurarea de viaţă poate fi o soluţie de a acumula bani şi de a-i proteja financiar pe cei dragi. Concret, încheind o poliţă de viaţă vă asiguraţi că, în situaţia în care se produce riscul asigurat (îmbolnăvire, deces etc.), asigurătorul plăteşte familiei dvs. o anumită sumă (pe care o stabiliţi de la început, şi garantată prin contract). În schimbul acestui beneficiu, dvs. plătiţi companiei o primă de asigurare – pe care o stabiliţi în funcţie de propriile nevoi şi o achitaţi pe toată durata contractului. Ca principiu, găsiţi în oferta companiilor de asigurări poliţe create special pentru acumularea în vederea unor obiective speciale pe care le-aţi putea avea – cu titlu de exemplu, asigurări pentru copii, planuri de economisire, asigurări cu componentă de investiţii – dar, până la urmă, puteţi alege să le folosiţi pentru ce orice vă doriţi dvs. Ţineţi însă cont că aceste produse sunt în primul rând instrumente de protecţie, şi doar apoi pentru acumulare. Dacă ne referim strict la economisirea pentru pensie, trebuie să ştiţi că, odată cu introducerea sistemului privat de pensii există şi posibilitatea încheierii unei pensii facultative. Pe scurt, acest produs este dedicat exclusiv acumulării pentru pensie, iar banii vă vor fi disponibili la împlinirea vârstei de 60 de ani. Unul din avantajele sistemului ţine de faptul că permite (şi încurajează, prin deductibilităţi fiscale) şi angajatorului să participe în numele dvs., condiţia fiind ca suma totală lunară să fie de maximum 15% din venitul salarial dvs. brut lunar. Vom reveni, într-un articol viitor, asupra sistemului privat de pensii, dar pentru o documentare mai aprofundată, puteţi accesa şi site-ul autorităţii de reglementare. E limpede, după acest articol amplu, că aveţi de unde alege pentru a vă constitui un portofoliu care să corespundă cât mai fidel nevoilor dvs. concrete. Începeţi simplu, punând pe o hârtie, într-o coloană, ceea ce vă doriţi (şi sumele de care aţi avea nevoie), în alta - perioada de îndeplinire a acestor obiective şi, în a treia, resursele pe care aţi putea să le alocaţi lunar economiilor şi investiţiilor. E ca un puzzle, în care potriviţi mai apoi piesă cu piesă şi veţi vedea, odată ce începeţi, "jocul" vă prinde iar tabloul final capătă, pas cu pas, contur.
NOTĂ:
Solicitaţi cât mai multe informaţii despre diverse aspecte cum ar fi:
Acest sistem, relativ nou în România, dar cu tradiţie îndelungată pe alte pieţe mature, combină o perioadă de economisire cu una de creditare în condiţii preferenţiale, beneficiind şi de facilităţi de la stat (constând într-o primă de 25% din sumele economisite pe parcursul unui an, fără a depăşi echivalentul în lei a 250 euro, calculat la rata de schimb leu/euro comunicată de Banca Naţională a României pentru ultima zi lucrătoare a anului de economisire). Pe scurt, un fond deschis de investiţii investeşte banii dvs. (alături de ai altor investitori) în diferite instrumente financiare, care produc un anumit randament, dar după caz pot genera şi pierderi. Cum pieţele financiare au mereu suişuri şi coborâşuri, e bine să vă asiguraţi o flexibilitate destul de mare în privinţa banilor investiţi, astfel încât să nu fiţi nevoit să răscumpăraţi titlurile exact într-un moment de cădere a pieţelor. Practic, investind într-un fond deschis de investiţii nu vă asumaţi în mod formal (aşa cum se întâmplă la depozitele la termen sau la asigurările de viaţă) o scadenţă până la care vă obligaţi să nu vă atingeţi de bani. Puteţi decide să răscumpăraţi titlurile în orice moment, dar (în plus faţă de observaţia de mai sus) trebuie să ştiţi că retragerile sunt penalizate cu comisioane de răscumpărare ce pot fi destul de ridicate. [Citiţi cu atenţie Prospectul de emisiune al fondului de investiţii în care veţi gǎsi informaţiile privind nivelul comisioanelor de răscumpărare şi modalitatea de calcul a preţului de răscumpărare"]. La sfârşitul lunii februarie 2010, pe piaţa românească existau 52 de fonduri deschise de investiţii, cu peste 175.000 de investitori; randamentele obţinute în ultimul an (până la 28 februarie 2010) s-au situat între 38,9% şi aproape 170% la fondurile de acţiuni, 8% şi 55% la cele diversificate şi 7,9% şi aproape 20% la cele de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix, conform statisticilor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România, publicate pe site-ul www.aaf.ro. Dacă ne referim numai la asigurările care vă permit să şi acumulaţi, în timp, anumite sume, trebuie să ştiţi că există produse care răspund unor nevoi de economisire (asigurându-vă participarea la profit într-o cotă garantată) sau de acces la investiţii (produse de tip unit linked). Atenţie, asigurările de viaţă presupun cel mai adesea o perioadă îndelungată de contribuţie, iar rezilierea lor înainte de termen vă poate aduce chiar pierderi. În plus, nu confundaţi acest produs cu un depozit bancar – aveţi în vedere că sumele cu care contribuiţi la asigurare (primele) includ o parte destinată economisirii sau investiţie, în funcţie de natura produsului, costurile care acoperă riscul asigurat şi costurile poliţei. Nu vă aşteptaţi, aşadar, ca sumele depuse să se regăsească integral în fondurile acumulate. Discutaţi toate aceste aspecte cu consultanţii companiilor de asigurări, citiţi cu atenţie prospectele, contractele şi orice alte informaţii suplimentare înainte de a încheia un contract. Aveţi în vedere şi faptul că randamentele trecute nu reprezintă o garanţie a câştigurilor viitoare.
Consilier EduCard
Ioana Ursu
Pasionată de tematica financiar bancară, am lucrat mai bine de nouă ani în presa economică, la reviste precum Tribuna Economică, eFinance, eWeek, Business Week şi Business Magazin. În urmă cu puţină vreme am decis că a venit momentul să îmi încerc puterile într-o activitate independentă dar, cum prima dragoste nu moare niciodată, nu m-am îndepărtat nici acum prea mult de zona financiară şi nici de cea de jurnalism. Proiectul Educard e, pentru mine, o provocare minunată în care cele două laturi se îmbină perfect şi îmi oferă, în plus, flexibilitatea unui proiect online interactiv. Va astept, asadar, in fiecare saptamana cu articole si interviuri, pe care sper sa le gasiti utile si interesante.
|
|||||