CV-ul financiar
Inapoi

CV-ul financiar

Aşa cum un curriculum vitae corect vă poate ajuta să obţineţi postul dorit, un raport de credit pozitiv sau negativ poate conta mult în obţinerea unui împrumut. Găsiţi, în cele ce urmează, informaţiile necesare pentru a înţelege modul în care funcţionează Biroul de Credit, respectiv societatea responsabilă cu emiterea „CV-ului” dvs. financiar.  

Dacă aveţi sau aţi avut vreun card de credit, un împrumut de nevoi personale, auto sau ipotecar, un leasing sau o asigurare împotriva riscului de neplată, Biroul de Credit deţine deja un istoric de credit al dvs. Nu trebuie însă să vă speriaţi – acest lucru nu înseamnă, din start, că aveţi vreo problemă sau că veţi întâmpina dificultăţi atunci când veţi dori să luaţi un alt credit.

Biroul de Credit este o societate comercială care are ca acţionari 25 de bănci, funcţionează din 2004 şi centralizează atât informaţiile negative, cât şi pe cele pozitive despre persoanele fizice. Ce înseamnă, mai precis, acest lucru? Trebuie spus, înainte de toate, că Biroul de Credit nu investighează nicio persoană din proprie iniţiativă, ci doar colectează informaţii de la instituţii bancare şi non-bancare (societăţi de credit de consum, de leasing şi de asigurări), care transmit aici date privind comportamentul consumatorilor de produse de creditare şi modul în care aceştia îşi achită datoriile.

Informaţiile transmise Biroului de Credit sunt de mai multe tipuri şi se comunică în mai multe situaţii. Pe de o parte, persoanele care au deja un credit, şi întârzie mai mult de 30 de zile la plata ratei se vor regăsi, cel mai probabil, pe listele Biroului de Credit. Tot la capitolul informaţiilor negative intră datele despre persoanele care au săvârşit o infracţiune sau contravenţie în relaţia cu o instituţie financiară, pentru care s-a emis o hotărâre judecătorească definitivă sau, după caz irevocabilă sau prin acte administrative necontestate şi, de asemenea, atenţionări despre persoane care au făcut declaraţii neconforme cu realitatea în momentul solicitării unui credit.

Toate acestea rămân în istoricul Biroului de Credit timp de patru ani (de la plata ultimei rate restante sau de la data comunicării ultimei actualizări transmise de instituţiile participante) şi, atenţie, nu sunt eliminate înainte de acest termen nici chiar în situaţia în care achitaţi la un moment dat restanţa semnalată. Totuşi, trebuie spus că, pentru a evita situaţiile în care sunt raportate întârzieri mărunte, apărute cel mai probabil din mici scăpări, sunt raportate la Biroul de Credit doar restanţe mai mari de 10 lei. Mai mult, cu 15 zile înainte de a raporta clienţii restanţi la Biroul de Credit, instituţiile participante sunt obligate să îi notifice în scris, telefonic, prin SMS sau prin e-mail cu privire la întârzierea de plată şi la intenţia de a transmite datele către Birou.

Există, mai apoi, o a doua categorie de date colectate de Biroul de Credit – cea a informaţiilor „pozitive” sau, altfel spus, cea care vă defineşte istoricul de bun platnic. Mai precis, în momentul în care încheiaţi un contract de credit, instituţia financiară va înscrie în evidenţele Biroului de Credit date despre tipul de produs, termenul de acordare, data acordării, data scadenţei, sumele acordate, sumele datorate, starea contului, data închiderii contului, valuta creditului, frecvenţa plăţilor, suma platită, rata lunară, denumirea şi adresa angajatorului etc.

Trăgând linie şi adunând, se poate spune, aşadar, că Biroul de Credit înregistrează toate creditele contractate de persoanele fizice şi, prin urmare, atât obligaţiile plătite la timp, cât şi pe cele îndeplinite cu întârziere. La 31 august 2010, participanţii la acest sistem erau 34 de bănci (aproximativ 99,85% din piaţa de retail) şi 15 instituţii financiare non-bancare, conform informaţiilor de pe site-ul instituţiei (www.birouldecredit.ro/index_files/Noutati.htm).

Ce se întâmplă cu toate aceste informaţii? În momentul în care veţi merge la o instituţie financiară participantă pentru a solicita un împrumut, aceasta vă va cere să semnaţi un acord de consultare a Biroului de Credit. Apoi va solicita acestuia raportul dvs. de credit – sau, cum spuneam la început, „CV-ul” dvs. financiar. Pe baza informaţiilor reflectate aici, instituţia financiară vă evaluează capacitatea de a efectua plăţile viitoare, comportamentul de plată şi, nu în ultimul rând, corectitudinea. De aceea, un istoric de credit pozitiv sau negativ poate conta foarte mult în obţinerea împrumutului de care aveţi nevoie.

Trebuie subliniat faptul că nu Biroul de Credit este cel care hotărăşte dacă, în condiţiile în care există informaţii negative cu privire la comportamentul dvs. de plată, puteţi obţine creditul pe care îl solicitaţi - el doar oferă instituţiilor financiare informaţiile de care au nevoie pentru a lua o decizie. Un istoric de credit „pătat” nu înseamnă, pe de altă parte, în mod automat că nu veţi mai avea acces la un credit în viitor, instituţiile financiare evaluând situaţia de la caz la caz, dar poate la fel de bine să diminueze şansele acordării lui sau să îi crească costul.

De aceea, este recomandat ca înainte de a merge la bancă pentru a solicita un credit, şi în mod ideal măcar o dată pe an, să vă verificaţi pe cont propriu istoricul de credit – mai ales că acest demers nu este deloc complicat. Orice persoană fizică poate solicita Biroului de Credit, în scris, detalii despre propria persoană iar cererea, însoţită de o copie după actul de identitate, trebuie transmisă fie prin e-mail, fie prin poştă. Acest serviciu, cerut numai o singură dată pe an, este gratuit; de la a doua solicitare, taxa este de 6 lei, şi se achită în contul instituţiei (evident, puteţi efectua această plată din faţa calculatorului de la birou sau chiar de acasă, achitând direct cu cardul dvs.).

Ce puteţi face dacă observaţi că în raportul de credit s-au strecurat informaţii eronate? Trebuie să ştiţi că Biroul de Credit nu poate modifica pe cont propriu datele despre o persoană fizică recenzată. Doar participanţii – respectiv instituţiile financiare – au dreptul de a modifica, în situaţiile pe care le consideră justificate, datele pe care le-au transmis către Birou. Pentru a corecta datele stocate despre dvs. la Biroul de Credit, trebuie să vă adresaţi instituţiei de la care aţi obţinut finanţarea. Este de preferat să trimiteţi cererea în scris şi să fie înregistrată la finanţator. Adăugaţi şi raportul de credit obţinut anterior. În condiţiile în care este o greşeală a băncii sau a unei alte instituţii de finanţare, aceasta are obligaţia ca în termen de maxim cinci zile lucrătoare să corecteze informaţiile. Cei care primesc un răspuns nefavorabil şi se simt nedreptăţiţi se pot adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi/sau instanţelor competente.

Nu în ultimul rând, e bine de ştiut că, pe lângă Biroul de Credit, mai există şi alte instituţii private similare, care au totuşi un număr mult mai restrâns de participanţi, dar şi Centrala Riscurilor Bancare, o structură specializată din cadrul Băncii Naţionale a României, care gestionează informaţii referitoare la creditele şi/sau angajamentele, al căror nivel cumulat depăşeşte suma de 20.000 de lei. (www.bnr.ro/Centrala-Riscurilor-Bancare-%28CRB%29--2107.aspx)

Aşadar, nu strică să cheltuiţi câteva minute (şi, poate, la nevoie, câţiva lei) pentru a vă verifica din când în când „CV-ul” financiar – nu pentru că un astfel de demers ţine de o conduită financiară responsabilă, dar în acest fel veţi fi mai bine pregătiţi pentru momentul în care veţi dori să accesaţi un nou împrumut de la bancă.

Sursa - Buletin statistic lunar BNR, iulie 2011.

A se vedea art. 6 (3) din OG nr. 39 / 1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată şi modificată ulterior.

A se vedea art. 31 (4) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România.
Ioana Ursu
Consilier EduCard Ioana Ursu
Pasionată de tematica financiar bancară, am lucrat mai bine de nouă ani în presa economică, la reviste precum Tribuna Economică, eFinance, eWeek, Business Week şi Business Magazin. În urmă cu puţină vreme am decis că a venit momentul să îmi încerc puterile într-o activitate independentă dar, cum prima dragoste nu moare niciodată, nu m-am îndepărtat nici acum prea mult de zona financiară şi nici de cea de jurnalism. Proiectul Educard e, pentru mine, o provocare minunată în care cele două laturi se îmbină perfect şi îmi oferă, în plus, flexibilitatea unui proiect online interactiv. Va astept, asadar, in fiecare saptamana cu articole si interviuri, pe care sper sa le gasiti utile si interesante.
RSS