|
|
|||||
Bani europeni pentru afaceri româneşti
Bani europeni pentru afaceri româneştiPentru companiile mici şi mijlocii, fondurile europene pot fi o sursă importantă de finanţare a investiţiilor şi proiectelor de dezvoltare. Înainte de a iniţia un astfel de proiect, dar şi pe parcursul lui, asiguraţi-vă că ştiţi toate condiţiile şi procedurile pe care trebuie să le respectaţi cu stricteţe. V-aţi creionat deja planul de dezvoltare pentru următorii trei-cinci ani pentru mica dumneavoastră afacere şi, se vede treaba, simţiţi că aveţi vânt în vele, idei mari şi planuri importante? Dacă tot ce v-a mai rămas de făcut este să găsiţi banii pentru a le pune în practică, atunci poate că e momentul să vă gândiţi să accesaţi fonduri europene nerambursabile pentru o parte din investiţiile dorite. În ultimii ani, aţi auzit probabil (măcar câte ceva) despre acest subiect, dar dacă nu vă e încă foarte clar despre ce e vorba, găsiţi în cele ce urmează informaţii de bază şi un ghid al celor mai importanţi paşi pe care trebuie să îi faceţi. Banii europeni sunt disponibili României prin intermediul a două mari direcţii - Politica Comună Agrară (în cadrul căreia există Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi Programul Operaţional pentru Pescuit) şi Politica de Coeziune (care include şapte programe operaţionale). Bugetul total disponibil în perioada 2007-2013 este de peste 23 de miliarde de euro, din care au fost atraşi până la sfârşitul lui 2010 doar 1,5 miliarde de euro (7%), potrivit unui studiu recent al companiei de audit şi consultanţă KPMG. Bani sunt, aşadar, însă cum trebuie să procedaţie pentru a-i obţine? Trebuie să ştiţi, în primul rând, că fiecare dintre aceste programe este administrat de o autoritate de management diferită şi include, de principiu, mai multe “axe prioritare tematice”, care adresează domenii majore de intervenţie, în cadrul cărora sunt lansate periodic apeluri de proiecte. Pe pagina de internet a Fondurilor Structurale şi de Coeziune din România (www.fonduri-ue.ro), administrată de Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, găsiţi detalii despre toate aceste programe, şi nu numai. Există numeroase programe care au ca beneficiari potenţiali întreprinderile mici şi mijlocii, şi chiar şi microîntreprinderile; cu titlu de exemplu, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice vizează în mod direct creşterea productivităţii întreprinderilor româneşti pentru reducerea decalajelor faţă de productivitatea medie la nivelul Uniunii Europene. La fel de bine, însă, companiile mijlocii care îndeplinesc condiţiile specifice, pot accesa fonduri şi prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea resurselor Umane. Pentru a verifica dacă vă regăsiţi în lista codurilor CAEN eligibile, identificaţi Domeniul major de intervenţie şi consultaţi Ghidul Solicitantului. Sau, mai simplu – dar cu ceva costuri - în cazul în care nu aveţi expertiza necesară, apelaţi la un consultant. Trebuie să mai ştiţi că în mod uzual o finanţare europeană nu va acoperi integral cheltuielile pe care le presupune proiectul dvs.; deşi există excepţii, cel mai adesea, fondurile europene sunt disponibile doar pentru co-finanţarea investiţiilor. Cu alte cuvinte este nevoie să investiţi şi o sumă proprie, care poate varia între 20 şi 60% din costul investiţiei, în funcţie de domeniul de intervenţie şi de regiune. Aveţi în vedere că proiectul trebuie demarat din fondurile dumneavoastră şi doar ulterior veţi înainta o cerere de rambursare pentru facturile respective, din care vă va fi rambursat procentul aferent co-finanţării din fonduri europene. Există, în plus, o cotă de cheltuieli neeligibile, pe care, din nou, trebuie să le acoperiţi - precum taxa pe valoarea adăugată, dobânda şi alte comisioane aferente creditelor, cheltuielile colaterale dintr-un contract de leasing, amenzi, penalităţi şi cheltuieli de judecată etc. Odată ajunşi în etapa “calculelor concrete” – respectiv a evaluării nevoii de finanţare pentru investiţia dvs. – este momentul să faceţi două lucruri. Pe de o parte, selectaţi consultantul care vă va întocmi dosarul – bineînţeles dacă nu vă simţiţi pregătit să faceţi acest lucru singur sau nu aveţi personal specializat. Dacă alegeţi să lucraţi cu un consultant fiţi atent la portofoliul de proiecte al acestuia, la onorariul negociat (care poate fi constituit dintr-o parte fixă şi, ulterior, dintr-un bonus pentru succesul proiectului), la durata contractului (poate fi potrivit să continuaţi colaborarea şi pe parcursul implementării proiectului, nu doar la depunerea dosarului). Apoi, dacă nu dispuneţi de fonduri proprii, mergeţi la bancă să vă asiguraţi că proiectul dvs. este bancabil şi că veţi putea obţine creditele de care aveţi nevoie. Băncile au în ofertă numeroase produse pentru finanţarea proiectelor cu componentă de fonduri europene – ca, de exemplu, credite de investiţii pentru finanţarea componentei proprii, credite destinate pre-finanţării fondurilor nerambursabile, credite pentru finanţarea cheltuielilor neeligibile, linii de credit pentru capitalul de lucru, scrisori de garanţii etc. Este însă extrem de important (şi, în unele cazuri, obligatoriu) să discutaţi cu banca dumneavoastră înainte de a depune cererea de finanţare la autoritatea de management; altfel, riscaţi să aflaţi prea târziu că aţi exagerat cu aşteptările dvs. şi nu aveţi cu ce fonduri să mergeţi mai departe. Urmează depunerea cererii dvs. de finanţare la Organismul Intermediar / Autoritatea de Management, care verifică conformitatea, eligibilitatea, aspectele tehnice şi financiare ale proiectului şi, dacă totul este în regulă, îl aprobă. S-ar spune că aici se termină “povestea” dar, dimpotrivă – aici începe partea mai dificilă. Pentru că, în decursul implementării, trebuie să fiţi extrem de atent la toate detaliile şi să respectaţi cu stricteţe prevederile contractului de finanţare. Lista obligaţiilor e destul de lungă (şi va fi inclusă în contractul pe care îl încheiaţi – studiaţi-le cu mare atenţie) şi dacă nu le respectaţi, riscaţi să nu vă fie rambursaţi banii. De aceea, dacă nu vă simţiţi confortabil urmărind singur toate aceste proceduri, e bine să aveţi în vedere şi posibilitatea de a continua colaborarea cu consultantul dvs. Nu în ultimul rând, de regulă, investiţiile finanţate prin bani europeni trebuie menţinute pentru o perioadă minimă dată după finalizarea proiectelor.
Consilier EduCard
Ioana Ursu
Pasionată de tematica financiar bancară, am lucrat mai bine de nouă ani în presa economică, la reviste precum Tribuna Economică, eFinance, eWeek, Business Week şi Business Magazin. În urmă cu puţină vreme am decis că a venit momentul să îmi încerc puterile într-o activitate independentă dar, cum prima dragoste nu moare niciodată, nu m-am îndepărtat nici acum prea mult de zona financiară şi nici de cea de jurnalism. Proiectul Educard e, pentru mine, o provocare minunată în care cele două laturi se îmbină perfect şi îmi oferă, în plus, flexibilitatea unui proiect online interactiv. Va astept, asadar, in fiecare saptamana cu articole si interviuri, pe care sper sa le gasiti utile si interesante.
|
|||||