Banca de la un click distanţă
Inapoi

Banca de la un click distanţă

Tranzacţiile bancare, plata utilităţilor, a ratelor la bancă sau transferul de fonduri către o altă persoană nu trebuie să implice neapărat un drum până la bancă. Toate acestea – plus multe alte operaţiuni – pot fi realizate de acasă, de la birou, din camera de hotel unde sunteţi în vacanţă sau din orice alt loc în care vă puteţi conecta la Internet, folosind serviciile bancare cu acces la distanţă. Banca pe Internet (sau de pe telefonul mobil) vă permite, în plus, să faceţi economii la costurile pentru serviciile bancare.

Vi s-a întâmplat ca, tot amânând zile la rând să mergeţi să vă plătiţi curentul (şi cine ar vrea să meargă în locul dvs., când e atât de greu să îţi parchezi maşina la o distanţă care să nu impună, mai apoi, să luaţi şi autobuzul 2 staţii ca să ajungeţi unde trebuia?) să vă treziţi că ajungeţi acasă, după o zi de muncă şi, vreţi-nu vreţi, luaţi cina cât se poate de romantic la lumina lumânărilor? Factura la electricitate este doar una dintre cele pe care, folosind serviciile de plată la distanţă, le puteţi achita la orice oră, din orice loc şi fără niciun fel de bătaie de cap.

Conform raportului pe anul 2008 al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, peste trei milioane de utilizatori foloseau, la sfârşitul lui 2008, serviciile de plată cu acces la distanţă oferite de băncile româneşti - precum Internet banking şi mobile banking. Numărul este dublu faţă de cel înregistrat în 2007 şi de aproape cinci ori mai mare ca în 2006. Din ce în ce mai multe bănci oferă, într-o competiţie fără precedent şi tot mai vizibilă, instrumente de plată cu acces la distanţă.

Dacă în urmă cu patru ani 26 de bănci ofereau în total 40 de astfel de instrumente, la sfârşitul lui 2008 numărul jucătorilor crescuse la 35, iar în oferta lor figurau, în total, 51 de instrumente de plată cu acces la distanţă, potrivit aceloraşi statistici. Nu în ultimul rând, valoarea totală a tranzacţiilor efectuate la distanţă s-a dublat în doi ani, ajungând în 2008 la aproape 230 de miliarde de euro (Sursa: Raportul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale pe 2008).

Pentru a putea utiliza serviciile de Internet banking ale unei instituţii financiare, trebuie, în primul rând, să aveţi un cont curent deschis la banca respectivă.

! Contul curent este cel mai comun tip de cont bancar, reprezentând baza relaţiei dintre un client şi instituţia financiară. În contul curent puteţi depune bani, puteţi să vă primiţi salariul, şi tot din acest cont puteţi efectua plăţi la comerciant sau retrage numerar de la bancomat cu ajutorul unui card.

Prin intermediul contului curent puteţi efectua o gamă largă de operaţiuni bancare, precum plăţi de facturi, operaţiuni de schimb valutar, depuneri şi retragere de numerar, transferuri între conturi (de la aceeaşi bancă sau de la bănci diferite) etc. Trebuie să ştiţi că pentru administrarea contului dvs. curent banca percepe o taxă anuală.

Odată ce v-aţi deschis contul curent, pentru a achiziţiona serviciul de Internet banking completaţi o cerere în orice sucursală a băncii, semnaţi un contract şi, dacă este cazul, primiţi un dispozitiv necesar pentru accesarea contului dvs.

Soluţia informatică a unor bănci foloseşte astfel de dispozitive pentru securizare, în timp ce la alte bănci primiţi doar o parolă pe care o definiţi şi o cunoaşteţi doar dvs. Atenţie! Nu trebuie să dezvăluiţi nimănui datele de acces la serviciul de Internet banking, pentru că acestea reprezintă „cheia" spre contul şi banii dvs.

Când vă plătiţi, de regulă, rata la bancă? Dar prima pentru asigurarea CASCO? RCA? De viaţă? Internetul? Cablul? Lumina? Telefonul? Dacă vă încadraţi în rândul celor (numeroşi) care încep serviciul de la 9 de dimineaţă şi mai ies din birou doar după 17.00 (sau 18.00? 19.00? 20.00? .... ) atunci, probabil, pauza de masă este momentul ideal (şi aşteptat cu multă nerăbdare) pentru a alerga prin tot oraşul să vă plătiţi facturile. Sau v-o puteţi păstra doar pentru dvs. – pentru un pic de linişte şi o masă bună – folosind serviciile bancare la distanţă pentru a vă achita toate facturile enumerate mai sus (şi multe altele).

Tipul şi complexitatea operaţiunilor şi ale tranzacţiilor pe care le puteţi efectua prin Internet pot să difere destul de mult de la bancă la bancă. În general, însă, cele mai multe bănci vă permit să realizaţi prin Internet banking operaţiuni precum:

  • Plăţi în lei către diferiţi beneficiari. Puteţi, de exemplu, să vă plătiţi de oriunde factura pentru utilităţi, pentru telefonul mobil, pentru cablul tv, rata la bancă etc. Puteţi, de asemenea, să efectuaţi transferuri de fonduri către conturi de la aceeaşi bancă sau de la o alta.
  • Plăţi în valută, interne şi externe
  • Schimburi valutare
  • Constituire / închidere de depozite, indiferent de monedă
  • Vizualizarea soldurilor pentru conturile curente sau de depozite. Puteţi afla oricând soldul conturilor dvs. sau puteţi alege să vizualizaţi operaţiunile efectuate într-o perioadă pe care o selectaţi dvs.
  • Deschidere de conturi suplimentare, în altă monedă decât cele pe care le deţineţi
  • Vizualizarea extraselor de cont curent şi/sau de card
  • Vizualizarea scadenţarului pentru creditele contractate la banca respectivă
  • Utilizarea serviciilor bancare la distanţă (prin Internet sau cu ajutorul telefonului mobil) are câteva avantaje incontestabile: operaţiunile pot fi realizate din orice loc, la orice oră, fără să fie nevoie să mergeţi la bancă sau să staţi la cozi (adeseori) interminabile. În plus, nu mai riscaţi să ajungeţi la bancă, să aşteptaţi zeci de minute la rând şi, chiar în faţa ghişeului, să vă daţi seama că aţi uitat acasă factura, cu datele necesare pentru a efectua plata. Sună cunoscut?

    Nu în ultimul rând, transferurile şi operaţiunile sunt mai ieftine decât operaţiunile efectuate la ghişeul băncii. Pentru bancheri, faptul că efectuaţi plăţile de acasă (sau din orice alt loc) înseamnă mai puţină aglomeraţie în sucursale, mai puţini bani în numerar pe care trebuie să îi administreze, mai puţine erori şi, ca atare, costuri mai reduse.

    În genere, comisioanele băncilor pentru tranzacţiile pe Internet sunt mai mici cu până la 50% - 75% decât cele de la ghişeu. În unele situaţii, operaţiuni care la ghişeul băncii se plătesc, pe Internet sunt gratuite (de exemplu eliberarea extrasului de cont suplimentar).

    Pentru utilizarea serviciilor de internet banking, cele mai multe dintre bănci percep un cost, sub forma unui abonament lunar, a cărei valoare variază destul de mult de la o instituţie financiară la alta. El depinde şi de tipul şi complexitatea operaţiunilor pe care le puteţi efectua la distanţă şi/sau de complexitatea soluţiei informatice utilizate. Costul serviciului mai poate varia şi în funcţie de numărul de produse pe care îl aveţi la banca respectivă sau de eventualele oferte promoţionale.

    Astfel, unele bănci oferă gratuit clienţilor serviciul de Internet banking, în timp ce altele percep un comision lunar care porneşte în prezent pe piaţa românească de la circa 1 euro/lună şi poate ajunge şi până la 7-10 euro pe lună.

    Înainte de a solicita acest serviciu de la o bancă, e bine însă să vă interesaţi care este costul său şi să analizaţi ofertele mai multor instituţii financiare.

    Valoarea abonamentului lunar vă va fi dedusă din banii pe care îi aveţi în cont, în general la începutul lunii sau la o dată prestabilită – aveţi, aşadar grijă să dispuneţi la momentul respectiv de suma necesară, pentru a nu vă fi suspendat serviciul.

Ioana Ursu
Consilier EduCard Ioana Ursu
Pasionată de tematica financiar bancară, am lucrat mai bine de nouă ani în presa economică, la reviste precum Tribuna Economică, eFinance, eWeek, Business Week şi Business Magazin. ÃŽn urmă cu puţină vreme am decis că a venit momentul să îmi încerc puterile într-o activitate independentă dar, cum prima dragoste nu moare niciodată, nu m-am îndepărtat nici acum prea mult de zona financiară şi nici de cea de jurnalism. Proiectul Educard e, pentru mine, o provocare minunată în care cele două laturi se îmbină perfect şi îmi oferă, în plus, flexibilitatea unui proiect online interactiv. Va astept, asadar, in fiecare saptamana cu articole si interviuri, pe care sper sa le gasiti utile si interesante.
RSS